Download Nasterea Inteligentei La Copil Piaget PDF

TitleNasterea Inteligentei La Copil Piaget
File Size1.9 MB
Total Pages214
Document Text Contents
Page 1

• O f
JEAN PIAGET

NAŞTEREA
INTELIGENŢEI

LA COPIL
T r a d u c e r e d in l imba f r a n c e z ă

d e D A N R A U T U

E D I T U R A D I D A C T I C A Ş I P E D A G O G I C Ă
B U C U R E Ş T I , 1973

Page 2

ales receptive, şi o „activitate perceptivă" care leagă Intre
ele aceste percepţii în spaţiu şi în timp după anumite legi
remarcabile (în special o mobilitate şi o reversibilitate care
cresc odată cu vîrsta). Or, această activitate perceptivă, par­
ţial neglijată de teoria formei, nu este decît o manifestare a
activităţilor senzorio-motorii a căror expresie o constituie
inteligenţa preverbală. în elaborarea schemelor senzorio-mo­
torii din primul an, există deci, fără îndoială, o interacţiune
strînsă între percepţie şi inteligenţă în formele lor cele mai
elementare.

JEAN PIAGET

I N T R O D U C E R E

PROBLEMA BIOLOGICĂ A INTELIGENŢEI

La începutul unui studiu despre naşterea inteligenţei se
pune în mod necesar problema raporturilor dintre raţiune şi
organizarea biologică. Este adevărat că o asemenea discuţie
nu ar putea duce în prezent la nici o concluzie pozitivă, dar
în loc de a accepta în mod implicit influenţa uneia dintre cele
cîteva soluţii posibile ale acestei probleme, este preferabil
să alegem cu toată luciditatea, pentru a desprinde postulatele
de la care pornim în cercetarea noastră.

Inteligenţa verbală sau reflexivă se bazează pe o inteli­
genţă practică sau senzorio-motorie, care se sprijină, la rîn-
dul ei, pe deprinderile şi asociaţiile dobîndite pentru a le
combina din nou. Acestea presupun, pe de altă parte, siste­
mul reflexelor a căror conexiune cu structura anatomică şi
morfologică a organismului este evidentă. Există deci o anu­
mită continuitate între inteligenţă şi procesele pur biologice
ale morfogenezei şi adaptării la mediu. Care este semnifica­
ţia ei?

De la bun început, este evident că anumiţi factori eredi­
tari condiţionează dezvoltarea intelectuală. Dar aceasta se
poate interpreta în două sensuri care, din punct de vedere
biologic, sînt atît de diferite încît confundarea lor este proba-

9

Page 107

în rezumat, dacă elaborarea schemelor secundare propriii
stadiului al treilea marchează un progres simţitor faţă de !
elaborarea schemelor primare, în sensul că copilul începe să."
acţioneze efectiv asupra lucrurilor, ea continuă totuşi asimi-
larea şi acomodarea caracteristice reacţiilor primare în mă­
sura în care activitatea copilului rămîne centrată asupra ei
însăşi mai mult decît asupra obiectelor ca atare. §

CAPITOLUL IV

S T A D I U L A L P A T R U L E A :

COORDONAREA SCHEMELOR SECUNDARE
ŞI APLICAREA LOR LA SITUAŢII NOI

Pe la 8-9 luni apare un anumit număr de transformări soli­
dare privind deopotrivă mecanismul inteligenţei şi elabora­
rea obiectelor, a grupurilor spaţiale, ca şi a seriilor cauzale
şi temporale. Aceste transformări par chiar destul de impor­
tante pentru a caracteriza apariţia unui alt stadiu: acela al
primelor conduite cu adevărat inteligente.

Din punctul de vedere al funcţionării inteligenţei, acest al
patrulea stadiu marchează, într-adevăr, un progres foarte
evident faţă de stadiul anterior. După cum am văzut, condui­
tele din stadiul al treilea constau numai în „reacţii circulare".
Fără îndoială, aceste reacţii se referă la mediul exterior şi
nu numai la corpul propriu-zis al copilului. Le-am denumit
de aceea „secundare", spre a le deosebi de reacţiile „pri­
mare". De asemenea, nu încape îndoială că activitatea sche­
melor secundare se poate declanşa atunci cînd copilul doreşte
să prelungească un oarecare fenomen interesant şi nu numai
rezultatul care a dus la constituirea schemelor respective.
Dar, după cum am constatat, în acest stadiu nu este vorba
decît de o simplă generalizare a schemelor, fără elaborarea
de relaţii speciale între fiecare schemă şi scopul nou spre
care tinde copilul. Pe scurt, reacţiile din stadiul al treilea
constituie deci o simplă prelungire a reacţiilor circulare pri­
mare; faptul că ele antrenează prea tîrziu o distincţie între
termenii tranzitorii şi termenii finali, între mijloace şi sco-

221

Page 108

puri, se datorează doar complexităţii lor. Spre deosebire de
ele, conduitele din stadiul al patrulea implică de la bun în­
ceput o asemenea distincţie. într-adevăr, criteriul apariţiei
lor este coordonarea schemelor secundare între ele. Or, pen­
tru ca două scheme, pînă atunci izolate, să se coordoneze
într-un act unic, este necesar ca subiectul să-şi propună a
atinge un scop care nu este direct accesibil şi să recurgă
pentru aceasta la scheme care se refereau pînă atunci la alte
situaţii. De-acum încolo acţiunea nu mai funcţionează prin
simplă repetare, ci subsumînd schemei principale o serie mai
mult sau mai puţin lungă de scheme tranzitorii. Există deci,
în acelaşi timp, o distincţie între scop şi mijloace şi o coor­
donare intenţională a schemelor. Se constituie astfel actul
inteligent, care nu se mai limitează la simplă reproducere a
rezultatelor interesante, ci tinde să le obţină prin noi com­
binaţii.

Din punctul de vedere al categoriilor reale, un asemenea
progres conduce, după cum vom vedea în cursul volumului
al II-lea, la o consecinţă esenţială: coordonînd schemele care
constituie instrumentele inteligenţei sale, copilul învaţă prin
chiar acest fapt să pună în relaţie reciprocă lucrurile înseşi,
într-adevăr, relaţiile concrete care leagă între ele obiectele
din lumea exterioară se construiesc în acelaşi timp cu rela­
ţiile formale dintre scheme, întrucît acestea reprezintă ac­
ţiuni susceptibile de a fi exercitate asupra obiectelor. Para­
lelismul acestor două serii — reală şi formală — este chiar
atît de strîns încît este destul de dificil ca în cursul primelor
stadii să disociem acţiunea proprie de obiect. Dimpotrivă, pe
măsură ce acţiunea se complică drept urmare a coordonării
schemelor, universul se obiectivează şi se detaşează de eu.

Fenomenul este vizibil, în primul rînd, în ceea ce priveşte
noţiunea de „obiect". Numai în măsura în care copilul în­
vaţă să coordoneze două scheme distincte, adică două acţiuni
pînă atunci independente una de alta, devine capabil să caute
obiectele dispărute şi să le atribuie un început de consis­
tenţă independentă de eu. într-adevăr, a căuta un obiect dis­
părut înseamnă a înlătura ecranele care-1 maschează şi a-!
concepe ca fiind situat îndărătul lor; aceasta înseamnă, cu alte
cuvinte, să-1 gîndeşti în relaţiile lui cu lucrurile percepute
acum şi nu numai în raporturile lui cu acţiunea proprie.

222

Acest progres în constituirea obiectului are loc paralel cu
o elaborare corelativă a cîmpului spaţial. Atîta timp cît acti­
vitatea copilului se manifestă numai sub formă de gesturi
izolate, adică de scheme necoordonate unele cu altele, „gru­
purile" de deplasări rămîn dependente de mişcările proprii;
cu alte cuvinte, spaţiul este perceput numai în funcţie de eu
şi nu este încă perceput ca mediu imobil ce leagă lucrurile
între ele. Dimpotrivă, odată cu coordonarea schemelor, în­
cepe punerea în relaţii spaţiale reciproce a corpurilor înseşi,
adică constituirea unui spaţiu obiectiv. Bineînţeles, constitui­
rea acestui spaţiu, la fel ca şi constituirea „obiectelor" care-i
sînt corelative, nu se desăvîrşeşte dintr-o dată, în cursul
acestui stadiu găsind numeroase urme ale stadiilor prece­
dente. De-acum încolo, orientarea spiritului subiectului este
însă alta şi în loc de a raporta universul la sine, copilul
începe să se situeze într-un univers independent de el.

La fel stau lucrurile în domeniul cauzalităţii şi al timpu­
lui, în cursul stadiului actual, seriile cauzale depăşesc, în­
tr-adevăr, relaţiile pur şi simplu globale între activitatea pro­
prie a subiectului şi mişcările exterioare, pentru a se obiec­
tiva şi a se spaţializa. Cu alte cuvinte, cauza unui fenomen
oarecare nu mai este identificată de copil cu sentimentul pe
care-1 avea de a acţiona asupra acestui fenomen: subiectul
începe să descopere că între cauză şi efect există un contact
spaţial şi că astfel, orice obiect (şi nu numai corpul lui pro­
priu) poate fi sursă de activitate. Ca urmare, seriile tempo­
rale încep, la rîndul lor, să fie ordonate în funcţie de succe­
siunea evenimentelor şi nu numai în funcţie de succesiunea
acţiunilor.

întrezărim astfel felul în care coordonarea schemelor se­
cundare între ele este însoţită de un progres corelativ în
ceea ce priveşte elaborarea categoriilor „reale" ale inteligen­
ţei. Dar să rezervăm pentru volumul al doilea studiul aces­
tor transformări, iar acum să analizăm doar elaborarea for­
mală a mecanismului inteligenţei.

§ 1. „APLICAREA SCHEMELOR CUNOSCUTE LA SI­
TUAŢII NOI". I. FAPTELE. — Noutatea esenţială a situa­
ţiei pe care o vom studia acum constă în următoarele: co­
pilul nu mai caută doar să repete sau să facă să dureze un
efect pe care 1-a descoperit sau 1-a observat întîmplător,-

223

Page 213

eaşi măsură o logică a relaţiilor şi o logică a claselor. Aşa­
dar, organizarea intelectuală este în sine fecundă, deoarece
relaţiile se nasc unele din altele, iar această fecunditate este
legată de bogăţia realului, deoarece relaţiile nu se pot con­
cepe independent de termenii pe care-i leagă, după cum nici
inversul nu ar fi cu putinţă.

Cît despre rigoarea sau coerenţa astfel obţinută, ea se află
în proporţie directă cu fecunditatea, iar aceasta în măsura
în care coordonarea schemelor egalează diferenţierea lor. Or,
cum tocmai această coordonare crescîndă permite acomoda­
rea la diversitatea realului, iar coordonarea se obţine nu nu­
mai prin fuziune identificatoare, ci şi prin orice sistem de
relaţii reciproce, există, desigur, o corelaţie între unitatea
sistemului de scheme şi bogăţia lui. într-adevăr, rigoarea ope­
raţiilor nu rezultă în mod necesar din identificare, ci din
reciprocitatea lor în general: asimilarea reciprocă ce ex­
plică coordonarea schemelor este deci punctul de plecare al
acestei reversibilităţi a operaţiilor, care la toate nivelurile
apare drept criteriul rigorii şi al coerenţei.

în rezumat, problema invenţiei, reprezentînd în multe pri­
vinţe problema centrală a inteligenţei, nu reclamă în ipo­
teza schemelor nici o rezolvare specială, pentru motivul că or­
ganizarea pe care o atestă activitatea asimilatoare este în
esenţă construcţie şi, ca atare, invenţie de la bun început. Iată
de ce stadiul al şaselea sau stadiul invenţiei prin combinare
mintală ne-a apărut ca o încoronare a celor cinci stadii pre­
cedente şi nu ca începutul unei perioade noi: începînd cu in­
teligenţa empirică din stadiile al patrulea şi al cincilea, dar
chiar de la construirea schemelor primare şi secundare,
această putere de construire se află în germene şi se mani­
festă în fiecare operaţie.

în concluzie, asimilarea şi acomodarea, la început anta­
gonice în limita în care prima rămîne egocentrică şi a doua
este pur şi simplu impusă de mediul exterior, se completează
reciproc, pe măsură ce se diferenţiază, coordonarea scheme­
lor de asimilare favorizînd progresele acomodării şi reciproc,
în felal acesta, începînd cu planul senzorio-motor, inteligenţa
presupune o unire tot mai strînsă între experienţă şi deduc­
ţie, unire al cărei dublu produs vor fi într-o zi rigoarea şi
fecunditatea raţiunii.

432

C U P R I N S

Pagina

Prefaţa la e d i ţ i a a d o u a 5

Introducere

P r o b l e m a b i o l o g i c ă a i n t e l i g e n ţ e i 9

§ 1. Invar ianţ i i funcţ iona l i ai i n t e l i g e n ţ e i şi o r g a n i z a r e a b i o l o g i c ă 11

§ 2 . Invar ianţ i i funcţ iona l i ş i c a t e g o r i i l e raţ iuni i 1 6

§ 3 . Structur i l e e r e d i t a r e ş i t e o r i i l e adaptăr i i 2 '

P a r t e a î n t î i

A D A P T Ă R I L E S E N Z O R I O - M O T O R I I E L E M E N T A R E 3 0

Capitolul I

Primul s tad iu : E x e r c i ţ i u l r e f l e x e l o r 3 1

3 ^
§ 1. R e f l e x e l e de s u p t
§ 2. E x e r s a r e a r e f l e x e l o r
§ 3 . A s i m i l a r e a , fapt pr im a l v i e ţ i i p s i h i c e 5 1

Capitolul II

Stadiu l a l d o i l e a : P r i m e l e adaptăr i d o b î n d i t e ş i r e a c ţ i a c i rcu lară
!J6

pr imara
433

Page 214

Pagina

§ 1. D e p r i n d e r i l e d o b î n d i t e l e g a t e de supt 58

§ 2. V e d e r e a 71

§ 3. F o n a ţ i a şi auzu l 86

§ 4. A p u c a r e a 99

§ 5. P r i m e l e adaptăr i dob înd i te . Conc luz i i 133

P a r t e a a d o u a

A D A P T Ă R I L E S E N Z O R I O - M O T O R I I I N T E N Ţ I O N A L E 156

Capitolul III

Stadiu l a l t r e i l e a : „ R e a c ţ i i l e c i r c u l a r e s e c u n d a r e " ş i „ p r o c e d e e l e

d e s t i n a t e s ă p r e l u n g e a s c ă s p e c t a c o l e l e i n t e r e s a n t e " . . . . 162

§ 1. „ R e a c ţ i i l e c i r c u l a r e s e c u n d a r e " . I. F a p t e l e şi a s i m i l a r e a repro­

d u c ă t o a r e 166

§ 2. R e a c ţ i i l e c i r c u l a r e s e c u n d a r e . II. A c o m o d a r e a ş i o r g a n i z a r e a

s c h e m e l o r 185

§ 3. A s i m i l a r e a r e c o g n i t i v ă ş i s i s t e m u l semni f i ca ţ i i l o r 195

§ 4. A s i m i l a r e a g e n e r a l i z a t o a r e ş i c o n s t i t u i r e a „ p r o c e d e e l o r pentru

a f a c e să d u r e z e s p e c t a c o l e l e i n t e r e s a n t e " 206

Capitolul IV

Stadiu l a l p a t r u l e a : C o o r d o n a r e a s c h e m e l o r s e c u n d a r e ş i a p l i c a r e a

lor la s i tuaţ i i n o i 221

§ 1. „ A p l i c a r e a s c h e m e l o r c u n o s c u t e la s i tuaţ i i no i" . I. F a p t e l e . . 2 2 3

§ 2. „ A p l i c a r e a s c h e m e l o r c u n o s c u t e la s i tuaţ i i no i" . II. C o m e n t a r i u 237

§ 3. A s i m i l a r e a , a c o m o d a r e a ş i o r g a n i z a r e a propri i s c h e m e l o r m o b i l e 2 4 8

§ 4 . R e c u n o a ş t e r e a i n d i c i i l o r ş i f o l o s i r e a lor î n p r e v i z i u n e . . . . 258

§ 5. E x p l o r a r e a o b i e c t e l o r ş i a f e n o m e n e l o r n o i ş i r e a c ţ i i l e s e c u n d a r e

„ d e r i v a t e " 264

Capitolul V

Stad iu l a l c i n c i l e a : „ R e a c ţ i a c i rcu lară t e r ţ i a r ă " ş i „ d e s c o p e r i r e a d e

m i j l o a c e n o i pr in e x p e r i m e n t a r e a c t i v ă " 274

§ 1. R e a c ţ i a c i rcu lară terţ iară 276

§ 2. D e s c o p e r i r e a de m i j l o a c e n o i prin e x p e r i m e n t a r e . I. „ S u p o r t u ­

rile, „s foara" şi „băţu l" . 291
§ 3. D e s c o p e r i r e a de m i j l o a c e no i prin e x p e r i m e n t a r e a c t i v ă . II.

A l t e e x e m p l e 3 1 6

434

§ 4. D e s c o p e r i r e a de n o i m i j l o a c e prin e x p e r i m e n t a r e a c t i v ă .

III. C o n c l u z i i 3 3 3

Capitolul VI

Stad iu l a l ş a s e l e a : I n v e n t a r e a d e m i j l o a c e n o i pr in c o m b i n a ţ i e m i n t a l ă 3 4 4

§ 1. F a p t e l e 3 4 6

§ 2. I n v e n ţ i e ş i r e p r e z e n t a r e 3 5 4

Concluzii

I n t e l i g e n ţ a „ s e n z o r i o - m o t o r i e " s a u „ p r a c t i c ă " ş i t e o r i i l e i n t e l i g e n ţ e i 371

§ 1. Empir i smul a s o c i a ţ i o n i s t 3 7 3

§ 2. I n t e l e c t u a l i s m u l v i t a l i s t 3 3 3

§ 3. A p r i o r i s m u l ş i p s i h o l o g i a formei 3 9 0

$ 4. T e o r i a t a t o n ă r i i 4 0 9

$ 5. T e o r i a as imi lăr i i 421

N. B. I n d i c e l e de n u m e de autor i se g ă s e ş t e la sfîrşitul v o l u m u ­

lui al II-lea: Construirea realului la copil.

Similer Documents