Download Nicholas Sparks - Nopti in Rodanthe PDF

TitleNicholas Sparks - Nopti in Rodanthe
File Size361.2 KB
Total Pages99
Table of Contents
                            NICHOLAS SPARKS
Nopţi în Rodanthe
                        
Document Text Contents
Page 49

Adrienne nu era convinsă de acest lucru, dar nu îi zise nimic, în schimb,
îşi mască gândurile întinzându-se după cafea.
— Indiferent ce se întâmplă, cred că faci ceea ce trebuie. Exact ca şi cu
Mark.
Nu-i răspunse, dar nici nu era nevoie. Simplul fapt că îl înţelegea îi era
de ajuns.
Asta era tot ce îşi dorea de la cineva, şi, deşi se întâlniseră doar cu o zi
înainte, simţea că, într-un fel sau altul, ea îl cunoştea mai bine decât
majoritatea.
„Sau, se gândi el, mai bine decât oricine altcineva.”
După micul dejun, Paul se urcă în maşină, căutând în buzunarul
jachetei cheile automobilului. Adrienne îi făcu semn cu mâna de pe verandă,
urându-i parcă mult noroc. O clipă mai târziu, Paul se uita peste umăr ca să
scoată maşina de pe alee.
În câteva minute, a fost în faţa casei lui Torrelson; deşi ar fi putut să
vină pe jos până aici, nu ştia cât avea să rămână vremea tot aşa şi nu dorea
să îl prindă ploaia. Şi nici să se simtă fără scăpare dacă întâlnirea nu ar
merge cum îşi dorea. Cu toate că nu ştia la ce să se aştepte, se hotărâse să îi
spună lui Torrelson tot ce s-a întâmplat legat de operaţie, fără speculaţii
asupra cauzei decesului.
Încetini maşina, trase lângă bordură şi opri motorul. După ce se
reculese un moment, ieşi din maşină şi o luă pe aleea care ducea spre casă.
Un om era cocoţat pe o scară şi bătea de zor o bucată de placaj deasupra
uneia dintre ferestrele casei vecine. Se uită spre Paul, încercând să-şi dea
seama cine era. Paul îi ignoră privirea insistentă şi, odată ajuns în faţa uşii lui
Torrelson, ciocăni de câteva ori, apoi făcu un pas înapoi.
Cum nimeni nu-i deschise, mai ciocăni încă o dată, ascultând de data
aceasta dacă se aude vreo mişcare dinăuntru. Nimic. Se duse la marginea
verandei; deşi uşile şopronului erau încă deschise, nu era nimeni pe acolo. Se
gândi să strige, dar se hotărî că n-ar fi fost politicos aşa. Se duse la maşină şi
deschise portbagajul. Scoase la iveală un pix din trusa de prim-ajutor şi rupse
o filă dintr-unul dintre carneţelele pe care le pusese acolo.
Scrise numele lui şi adresa unde stătea în Rodanthe, precum şi un
mesaj scurt explicând că va rămâne în oraş până marţi, dacă domnul
Torrelson încă mai dorea să stea de vorbă cu el. Apoi împături biletul şi se
întoarse pe verandă unde îl puse în uşă, să nu fie suflat de vânt. Se îndrepta
din nou spre maşină, dezamăgit şi uşurat în acelaşi timp, când auzi o voce
venind din spatele lui.
— Vă pot ajuta cu ceva?
Paul se răsuci pe călcâie; nu îl recunoscu pe omul care apăruse lângă
casă. Deşi nu şi-l amintea pe Robert Torrelson – figura lui era una dintr-o mie
– ştia că nu îl mai văzuse pe acest bărbat niciodată până acum. Era tânăr, pe
la treizeci de ani, subţire, cu părul negru şi cam rar, purta o bluză de trening
şi blugi. Se zgâia la Paul cu aceeaşi neîncredere cu care se uitase şi vecinul
când a tras în faţa uşii.
Paul îşi drese glasul.

Page 98

— Ea mi-a spus că mâine îi va scoate pe băieţi în parc, doar ei trei. Cum
că ei trebuie să petreacă ceva timp cu mama lor, spuse şi făcu o pauză. Nu
ştiu ce i-ai spus, dar orice a fost, a funcţionat.
— Mă bucur.
— Deci, ce i-ai spus? Ea era, ştii tu, cam prea distantă în privinţa asta…
— Acelaşi lucru pe care l-am spus dintotdeauna. Acelaşi lucru pe care
tu şi Matt l-aţi spus întruna.
— Atunci de ce te-a ascultat pe tine acum?
— Bănuiesc, spuse Adrienne, deoarece acum ea chiar a vrut, în sfârşit,
să asculte.
Mai târziu, după ce a închis telefonul, Adrienne a citit scrisorile de la
Paul, exact cum era de aşteptat să facă. Le citise de nenumărate ori şi pe
cele scrise de ea lui Paul în anul în care au fost despărţiţi. Propriile ei scrisori
erau în al doilea teanc, în cel pe care l-a adus cu el Mark Flanner când trecuse
pe la ea pe-acasă la două luni după înmormântarea lui Paul în Ecuador.
Amanda uitase să întrebe de vizita lui Mark înainte ca ea să plece, iar
Adrienne nu i-a amintit. În timp, Amanda e posibil să aducă vorba despre
aceasta din nou, dar, chiar şi acum, Adrienne nu era sigură cât de multe va
spune. Aceasta era partea din poveste ce o ţinea numai pentru ea. Nici
măcar tatăl ei nu ştia ce făcuse Paul.
În lumina palidă de pe stradă, ce lucea prin fereastră, Adrienne se
ridică din pat şi se îmbrăcă cu o haină şi un şal din dulap, apoi coborî scările.
Deschise uşa din spate şi păşi afară.
Stelele luceau precum praful magic al zânelor, iar aerul era umed şi
rece. În curte, ea putea vedea bălţi întunecate ce reflectau negrul puternic al
cerului. Luceau lumini la ferestrele caselor vecinilor şi chiar dacă ştia că de
vină era doar imaginaţia ei, aproape că putea mirosi aerul sărat, ca şi cum
ceaţa mării se rostogolea prin curţile vecine.
Mark venise în casă într-o dimineaţă de februarie; braţul era încă
înfăşurat în bandaj, dar ea abia dacă remarcă acest amănunt. În schimb, se
trezi fâxându-l din priviri, incapabilă a se mai mişca. Ea se gândi atunci că el
semăna foarte mult cu tatăl său. El afişă cel mai trist zâmbet posibil, atunci
când ea îi deschise uşa; Adrienne făcu un mic pas înapoi, încercând din
răsputeri să nu izbucnească în plâns.
Au stat la masă, erau două ceşti de cafea între ei şi Mark scoase
scrisorile din geanta cu care venise.
— El le păstra, spuse el. Nu ştiam ce să fac cu ele, aşa că ţi le-am adus
ţie.
Adrienne aprobă din cap în timp ce le luă.
— Îţi mulţumesc pentru scrisoarea pe care mi-ai trimis-o, zise ea. Ştiu
cât de greu trebuie să-ţi fi fost să o scrii.
— N-ai pentru ce, adaugă el şi pentru o perioadă de timp tăcu.
Apoi, îi spuse motivul pentru care venise la ea.
Acum, pe verandă, Adrienne zâmbea cu gândul la ceea ce făcuse Paul
pentru ea. Ea îşi aminti cum s-a dus în vizită la tatăl ei, la azil, după plecarea
lui Mark, loc pe care tatăl ei nu l-a mai părăsit. Stând la masă, Mark i-a

Similer Documents